Skip to content


Carmen Ilie, Acţiunea preliminară în cadrul instanţelor naţionale de ultim grad – art. 267 alin. (3) TFUE. Incident procedural. Încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 8 noiembrie 2007 în cauza Petrom

Acţiunea preliminară în cadrul instanţelor naţionale

de ultim grad – art. 267 alin. (3) TFUE.  Incident procedural.

Încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 

din 8 noiembrie 2007 în cauza Petrom*

  

judecător Carmen Ilie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

 

Rezumat:

 

Este întocmită o analiză succintă şi punctuală a obligaţiei ultimei instanţe de judecată de a iniţia procedura trimiterii unei întrebări preliminare către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, din perspectiva unei cauze aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care nu a făcut obiectul unei întrebări preliminare. Sunt explicate motivele pentru care ÎCCJ a decis să nu iniţieze procedura prevăzută de către art. 267 alin. (3) TFUE, acestea având în vedere criteriul pertinenţei şi utilităţii întrebărilor preliminare pentru cauza pendinte, precum şi criteriul aplicării în timp a deciziilor Curţii de la Luxemburg în funcţie de momentul aderării unui stat la Uniunea Europeană.

 

Cuvinte-cheie: întrebare preliminară, ultima instanţă de judecată, dialog judiciar, art. 267 (3) TFUE

 

Abstract:

 

The article is a concise analysis of the duty of a national court or tribunal against whose decisions there is no judicial remedy to engage in the preliminary rulings procedure, according to art. 267 (3) TFUE. The analysis is made from the perspective of a case brought in front of the High Court of Cassation and Justice (HCCJ), which did not become the object of questions for a preliminary ruling of the Court of Justice of the European Union (CJEU). The arguments of the HCCJ not to engage in the preliminary rulings procedure in this particular case are presented, having regard first to the criterion of “utility and pertinence” of the questions for a preliminary ruling for the pending case, and second – to the criterion of the effects in time of CJEU case-law, depending on the moment of the accession of a state to the European Union.

 

Key-words: preliminary rulings procedure, court of last resort, judicial dialogue, Article 267 (3)   TFEU

 

 

  1. I.                   Instanţa naţională are rolul de a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 267 TFUE

 

            1. Este obligat judecătorul naţional să solicite CJUE interpretarea tratatelor? Răspunsul este pozitiv, dacă ne referim strict la prevederile  art. 234 alin. (3) CE[1], care statuează astfel:

În cazul în care se pune în discuţie interpretarea prevederilor tratatului şi se invocă în faţa unui organ jurisdicţional ale cărui hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, acest organ jurisdicţional este obligat să sesizeze Curtea de Justiţie.

2. CJUE, pe cale jurisprudenţială a nuanţat principiul stabilit de art. 267 alin. (3) TFUE şi a stabilit anumite criterii de care organul jurisdicţional naţional este obligat să ţină seama, cum ar fi: calitatea de autoritate, stabilită prin lege, permanentă şi independentă; cu jurisdicţie obligatorie, ale cărei proceduri implică respectarea principiului contradictorialităţii; hotărârile pronunţate sunt obligatorii pentru părţi[2].

Instanţa naţională, cu ocazia analizării cererii de adresare a întrebării preliminare, a observat că aceste criterii statuate de CJUE sunt îndeplinite în privinţa ÎCCJ.

 

3. Calitatea de organ jurisdicţional de ultim grad, ale cărui hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, nu este suficientă pentru ca ÎCCJ să sesizeze CJUE cu introducerea preliminară ridicată de parte.

 

4. Acţiunea preliminară permite CJUE să asigure interpretarea uniformă a dreptului comunitar,  însă lasă în sarcina judecătorului naţional aplicarea efectivă a dreptului comunitar.

Instanţele  judecătoreşti prevăzute la alin. (3) al art. 234 CE au libertatea de a analiza pertinenţa întrebării preliminare, în soluţionarea cauzei aflate pe rol[3].

 

5. Este obligat judecătorul naţional să sesizeze CJUE cu o acţiune preliminară în  ipoteza în care aceasta nu influenţează rezultatul litigiului şi nu este necesară pentru dezlegarea pricinii?

Răspunsul este în mod firesc negativ, instanţa naţională nu poate fi obligată să uzeze de acţiunea preliminară în aceste condiţii.

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8073/2/2006, ÎCCJ şi-a motivat hotărârea de a nu sesiza CJUE cu acţiune preliminară, deoarece aceasta nu este utilă şi pertinentă cauzei.

 

6. S-a evidenţiat faptul că legea naţională a gazelor[4] transpune prevederile Directivei 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale[5].

Directiva 2003/55/CE a avut în vedere prevederile art. 47 alin. (2) CE care se referă la domeniul gazelor naturale, la restricţiile permise sau justificate ale liberei circulaţii a serviciilor.

Solicitarea de interpretare a dispoziţiilor art. 28-30 CE care stabilesc libera circulaţie a bunurilor s-a constatat a nu fi necesară pentru dezlegarea pricinii.

 

7. Instanţa naţională poate să-şi întemeieze hotărârea de a nu sesiza CJUE cu interpretarea prevederilor CE şi în baza unor motive ce nu privesc pertinenţa şi utilitatea acestora pentru litigiul pendinte?

În litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 8073/2/2006 şi în care s-a pronunţat Încheierea din 8 noiembrie 2007, judecătorul naţional a găsit necesar a se referi, ca un argument suplimentar şi la jurisprudenţa CJUE.

După cum bine se ştie, hotărârile CJUE sunt izvor de drept, iar instanţele naţionale au obligaţia să ţină seama de ceea ce s-a stabilit prin acestea.

Obligaţia reiese cu pregnanţă din faptul că nu este necesară sesizarea CJUE cu o acţiune preliminară dacă Curtea s-a pronunţat anterior cu privire la aceeaşi problemă.

8. S-a solicitat sesizarea CJUE, deşi litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţelor române anterior aderării României la Uniunea Europeană.

Obiectul acţiunii l-a constituit anularea unor acte administrative emise anterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării.

Anularea unui act administrativ poate fi dispusă numai pentru motive ce existau la data emiterii actului.

 

9. Pornind de la aspectele relatate la punctele 7-8 sus-menţionate, instanţa naţională a procedat la verificarea jurisprudenţei CJUE şi a constatat că în cauza Ynos[6], s-a pronunţat o hotărâre preliminară ce poate duce la luarea hotărârii de a nu sesiza Curtea de Justiţie.

În Cauza Ynos, CJUE a stabilit că poate interpreta dreptul comunitar numai de la data aderării statului la Uniunea Europeană şi că nu are competenţă să interpreteze CE în condiţiile în care faptele sunt anterioare aderării unui stat la Uniunea  Europeană.

Instanţa naţională a găsit suficient  acest argument şi a hotărât ca şi pentru acest motiv, să nu trimită întrebarea preliminară.

10. De ce a uzat judecătorul naţional şi de argumentul adus prin Cauza Ynos şi nu s-a oprit la argumentul dat de faptul neinfluenţării rezultatului litigiului ?

Raţiunea adoptării şi motivării soluţiei cu privire la ambele argumente este dată de împrejurarea că problema nu vizează respectarea dispoziţiilor procedurale interne.

Codul de procedură civilă român nu conţine dispoziţii referitoare la modul de soluţionare a acţiunii preliminare. Nu sunt prevăzute dispoziţii nici în ceea ce priveşte posibilitatea suspendării cauzei dacă este sesizată CJUE sau dacă încheierea de sesizare poate fi atacată la instanţa superioară.

Din aceste motive, problema prealabilă a faptului anterior aderării României la Uniunea Europeană şi, implicit a neretroactivităţii dreptului comunitar, nu a fost tratată ca o excepţie procesuală sau procedurală specifică dreptului naţional, ci ca o obligaţie a instanţei naţionale de a lămuri, sub toate aspectele, necesitatea trimiterii întrebării preliminare către CJUE.

 

11. CJUE nu este unicul organ jurisdicţional competent să aplice dreptul comunitar.

Judecătorul naţional are obligaţia să ţină seama de legislaţia comunitară, iar pronunţarea Deciziei nr. 482 din 7 februarie 2008, în Dosarul nr. 8073/2/2006, ulterior pronunţării Încheierii din data de 8 noiembrie 2007, a urmărit aplicarea efectivă a dreptului comunitar în cauza dedusă judecăţii.

 

II. Posibile consecinţe ale deciziei instanţei naţionale de a nu sesiza CJUE cu întrebare preliminară

 

            1. Există vreun risc pentru instanţa naţională care hotărăşte să nu trimită CJUE o  întrebare preliminară?

 

            2. În materia contenciosului administrativ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată[7] prevede un motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă şi anume „pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată”.

Dispoziţia este singulară  în legislaţia română şi cu atât mai mult, valoroasă.

3. În cauza Petrom, partea a uzat de această prevedere legală, iar prin Decizia nr.4722 din 12 decembrie 2008, pronunţată  în Dosarul nr. 2889/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal  a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, hotărând că „instanţa de recurs nu a pronunţat o soluţie care să fie dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar”.

 

 

 



* Articolul a fost scris ca urmare a participării la Colocviul „Acţiunea preliminară în cadrul instanţelor naţionale de ultim grad – art. 234 par. (3) CE. Încheierea ICCJ din 8 noiembrie 2007 în cauza Petrom“, în anul 2008. Colocviul menţionat s-a desfăşurat la 21 ianuaie 2009, la Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. Cu privire la „cauza Petrom”, a se vedea analiza extinsă din volumul Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului roman de drept, C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 66 – 257.

[1] M. Kohler, Introducere  în drept comunitar. Hotărâre preliminară. PHARE RO-Asistenţă pentru ÎCCJ , Bucureşti, 2008.

[2] C-54/96, hotărârea din 7 septembrie 1997, Dorsch Consult Ingenieurgesellschaft mbH  c. Bundesbaugersellschaft Berlin mbH, [1997] REC I -4961.

[3] C-93/78, hotărârea din 22 noiembrie 1978,  Lothar Matheus c.Doego Fruchtimport  und Tiefkunlkost eG [1978] REC 2203.

[4] Legea gazelor nr.351/2004, publicată în M.Of. nr.679 din 28 iulie 2004, modificată.

[5] Directiva 2003/55/CE, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 iulie 2003.

[6] C-302/04, hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos, ECR 2006 p. I-371.

[7] Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M.Of. nr.1154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr.262/2007 publicată  în M.Of. nr.510 din 30 iulie 2007 [cu dispoziţiile de la data de 22 ianuarie 2009].

Posted in Afaceri juridice europene, Rubrici, Studii si articole.