Skip to content


Sergiu GHERDAN, Incompatibilitatea OUG 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 TFUE

Incompatibilitatea OUG 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 TFUE

Soluţia legislativă actuală a fost una îndelung dezbătută de către legiuitor, urmărindu-se în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conţină deficienţele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferenţă de tratament în favoarea produselor naţionale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – şi cele importate – care erau supuse acestor sarcini). Astfel, prin OUG 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferenţe de tratament fiscal faţă de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea punerii lor în circulaţie în România şi produsele naţionale, prin stabilirea faptului că timbrul de mediu se va datora şi pentru produsele naţionale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale anterior prevăzute de reglementările anterioare [art. 4 alin. (1) lit. c) din OUG 9/2013], precum şi pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obţinut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare [art. 4 alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013].

În ceea ce ne priveşte, considerăm că, cel puţin dintr-un punct de vedere, reglementarea actuală cuprinsă în OUG 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanţă cu dispoziţiile art. 110 TFUE în ceea ce priveşte autovehiculele de ocazie [„second hand”] importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România[1].

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 110 TFUE[2] normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naţionale, descurajând corelativ importul de vehicule second hand interne, aceasta fiind concluzia CJUE: exprimată în cauza C-402/09, Ioan Tatu, precit.

Cu toate acestea, apreciem că acelaşi efect favorizant faţă de produsele naţionale îl prezintă şi dispoziţiile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puţin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene. Chiar dacă această diferenţă de tratament fiscal dintre bunurile indigene şi cele importate este mai subtilă decât cea generată de către reglementările anterioare, apreciem că existenţa sa nu poate fi negată, iar dispoziţiile art. 110 TFUE impun, astfel precum s-a subliniat în doctrina de specialitate, o neutralitate a fiscalităţii în raportul dintre bunurile interne şi cele importate[3].

Ca o observaţie preliminară, cu relevanţă deosebită în tratarea problematicii avute în vedere, trebuie menţionat faptul că, pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporţie relativ importantă de autovehicule (bunuri naţionale în accepţiunea art. 110 TFUE) cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule [fostul art. 2141 C. fisc.], taxa de poluare [OUG 50/2008] sau taxa pentru emisiile poluante [Legea nr. 9/2012], taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării[4], astfel încât o însemnată parte din piaţa autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de OUG 9/2013. Această observaţie îşi va spori cantitativ forţa pe măsura rămânerii în vigoare a OUG 9/2013, întrucât proporţia autovehiculelor cu privire la care se va achita acest timbru de mediu urmează a creşte în timpul aplicării actului normativ intern menţionat anterior, prin prelevarea timbrului de mediu la situaţiile vizate de către art. 4 din OUG 9/2013, mărindu-se astfel parcul auto a bunurilor naţionale scutite de aplicarea timbrului de mediu.

Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 TFUE) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România [art. 4, lit. a) din OUG 9/2013].

Prin acest efect al OUG 9/2013, persoanele care urmăresc achiziţionarea unui autovehicul sunt direcţionate înspre dobândirea unui autovehicul naţional din categoria acelora nesupuse plăţii timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziţionării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România [art. 4 alin. 1 lit. a) din OUG 9/2013], astfel încât rezultă destul de limpede – cel puţin în opinia noastră – caracterul indirect discriminatoriu faţă de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispoziţiilor art. 110 TFUE care interzic o atare consecinţă.

Prin urmare, cel puţin în ceea ce ne priveşte, raportat la cele mai expuse anterior, considerăm că dispoziţiile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispoziţiilor art. 110 TFUE în ceea ce priveşte autoturismele de ocazie achiziţionate din alte state membre ale Uniunii în vederea punerii acestora în circulaţie în România, întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale exceptate de la plata timbrului de mediu (respectiv autovehiculele pentru care s-au efectuat prelevările aferente în temeiul reglementărilor anterioare, prelevări care nu au fost restituite de către organul fiscal), descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect pe care jurisprudenţa CJUE l-a sancţionat în cauza Ioan Tatu.

Aşadar, cu acest raţionament, instanţele de judecată sesizate cu acţiuni care vizează obligarea organului prelevator a taxei de poluare la restituirea acesteia, sau, după caz, care solicită obligarea instituţiei abilitate la dispunerea înmatriculării autovehiculelor fără solicitarea efectuării dovezii prealabile a achitării timbrului de mediu, considerăm noi că ar fi obligate, în aplicarea directă a art. 110 TFUE, să admită asemenea acţiuni în ipoteza în care reclamantul a achiziţionat un autovehicul din spaţiul membru al Uniunii Europene (bunurile importate) similar cu autovehiculele naţionale puse în circulaţie care sunt exceptate de la plata timbrului de mediu (bunurile indigene)[5].

Sergiu GHERDAN[6]

Rezumat al materialului publicat în R.R.D.A., Succinte consideraţii referitoare la compatibilitatea OUG 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 TFUE în ceea ce priveşte autovehiculele de ocazie achiziţionate din Uniunea Europeană, nr. 8/2013


[1] În ceea ce ne priveşte vom avea în vedere exclusiv situaţia expusă de art. 4 lit. a) din OUG 9/2013 (respectiv autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulaţie în România) întrucât dispoziţiile art. 4 lit. b) din OUG 9/2013 sunt (cvasi)lipsite de incidenţă în practica instanţelor de judecată, iar în cazurile prevăzute de pct. c) şi pct. d) a art. 4 din OUG 9/2013 apreciem că art. 110 TFUE nu este aplicabil, întrucât respectivele autovehicule vizate de textele de lege constituie bunuri naţionale în accepţiunea art. 110 TFUE, iar acest din urmă text nu împiedică tratarea diferită din punct de vedere fiscal a bunurilor naţionale, ci interzice tratarea diferită a produselor importate faţă de cele naţionale similare, în detrimentul celor importate.

Dispoziţiile art. 4 din OUG 9/2013 se prezintă în felul următor:

Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.

[2] Astfel precum se arată şi în doctrină (P. Craig, G. de Burca, Dreptul Uniunii Europene, trad. după ed. a IV-a de B. Andreşan-Grigoriu şi T. Ştefan, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 808), scopul art. 110 TFUE poate fi enunţat relativ facil, respectiv „acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie” (C. Gavalda, G. Parleani, Droit des affaires de l’Union européenne, ediţia a V-a, Ed. Litec, Paris, 2006, p. 110). Cu toate acestea, potrivit aceleaşi jurisprudenţe a CJUE, interdicţia prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale (CJUE, C-252/86, precit., pct. 25; CJUE, C-45/94, Cámara de Comercio, Industria y Navegación de Ceuta/Ayuntamiento de Ceuta, Rec. 1995, p. 4385, pct. 29; CJUE, C-221/06, Stadtgemeinde Frohnleiten and Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH/Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft, Rep. 2007, p. 9643, pct. 40, CJUE, C-402/09, Ioan Tatu/Statul român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu, Ministerul Mediului, nepublicată încă în Rep., pct. 52.). Instanţa Uniunii a statuat în multiple rânduri că art. 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe interne care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor respective (CJUE, C-402/09, precit., pct. 53), iar o atare situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE şi 34 TFUE.

[3] P. Craig, G. de Burca, op. cit., p. 809.

[4] Obţinerea restituirii sarcinilor fiscale prelevate anterior intrării în vigoare a OUG 9/2013 determină incidenţa art. 4 alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013.

[5] Desigur, reiterăm faptul că acest raţionament poate fi folosit numai în ipoteza în care reclamantul urmăreşte punerea în circulaţie în România a unui autoturism aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene, când va putea invoca faptul că bunul importat este tratat diferit faţă de produsele interne similare aflate deja pe piaţa naţională şi fiind exceptate de la plata timbrului de mediu. În ipoteza în care reclamantul se află în situaţia achiziţionării unui bun naţional care nu este exceptat de la plata timbrului de mediu nu va putea invoca faptul că există o diferenţă de tratament faţă de bunurile similare naţionale scutite de la plata timbrului de mediu, întrucât, reiterăm, dispoziţiile art. 110 TFUE sunt lipsite de aplicabilitate în ipoteza în care „discriminarea” există în raport cu produsele interne.

[6] Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, cadru didactic asociat; avocat, Baroul Bihor.

Posted in Afaceri juridice europene, Recenzii, bibliografie, Rubrici.