Gerard Conway: Raţionamentul juridic al Curţii Andine de Justiţie în context comparativ [rezumat DIANA BRANZA] – Revista Afaceri juridice europene
Skip to content


Gerard Conway: Raţionamentul juridic al Curţii Andine de Justiţie în context comparativ [rezumat DIANA BRANZA]

Curtea Andină de Justiţie (în continuare CAJ), ramura juridică a Comunităţii Andine, s-a dovedit a fi una dintre cele mai active dintre curţile regionale sau internaţionale nou-create. CAJ este una din numeroasele asemenea curţi din America de Sud şi, alături de Curtea Europeană de Justiţie, poate fi considerată un model în materie de jurisdicţie şi procedură. CAJ se confruntă în cea mai mare parte cu aceleaşi probleme ca şi CEJ – în special probleme constituţionale. Acest articol este parte dintr-un studiu extins asupra raţionamentului legal la nivelul curţilor internaţionale, examinând deopotrivă practica şi teoretizarea raţionamentului juridic la nivelul acestor curţi.

Din numărul destul de mic de hotărâri ale CAJ se face o selecţie, iar acestea sunt discutate pe baza unui criteriu calitativ: importanţa lor constituţională şi de precedent în stabilirea principiilor operative care stau la baza sistemului legal al Comunităţii Andine. Aceste principii sunt legate de: supremaţia reglementărilor Comunităţii Andine asupra reglementărilor statelor membre, efectul direct al reglementărilor Comunităţii Andine în instanţele statelor membre şi în privinţa relaţiilor externe ale Comunităţii Andine. Se concluzionează că există o similaritate superficială de abordare între CAJ şi CEJ în ceea ce priveşte raţionamentul juridic, însă există diferenţe majore. Diferenţa este următoarea: CAJ tinde să fie mai explicită şi nu pledează pentru specificitatea sistemului Andin în aceeaşi măsură şi pare să accepte universalizarea interpretării. Pe de altă parte, la fel ca şi CEJ, nu articulează problema nivelurilor de generalitate şi nici nu caută motivele care stau la baza diferitelor metode de interpretare. Este probabil ca influenţele de la nivelul diferitelor blocuri de integrare regională să devină o trăsătură puternică a practicii judiciare internaţionale. CAJ est mecanismul de soluţionare a litigiilor din Comunitatea Andină care a fost fondată în 1969 prin Înţelegerea Subregională de Integrare Andină sau Înţelegerea de la Cartagena. CAJ a fost fondată mai târziu, în 1979, prin Tratatul care Creează Curtea de Justiţie a Comunităţii Andine, modificat în 1996. Jurisdicţia sa este modelată după cea a Curţii Europene de Justiţie care poate fi considerată un model în anumite privinţe: structură şi organizare, jurisdicţie şi procedură, raţionament şi metode de interpretare.

Studiile comparative ale curţilor internaţionale şi regionale reprezintă un domeniu care abia acum se dezvoltă, iar în cazul CEJ şi CAJ, pionierii au fost Alter şi Helfer. Premisa teoretică a articolului este universalizarea raţionamentului juridic: acesta nu se schimbă fundamental de la o jurisdicţie la alta, deşi variaţiile apar probabil, la fel de mult în sistemele naţionale ca şi între jurisdicţii.

Sistemul legal european se confruntă cu aceleaşi probleme ca cel andin, oferind astfel o foarte bună bază de comparaţie. Comparaţia este mai degrabă facilitată de trimiterile la cazurile soluţionate de CEJ în cazurile de la CAJ. La fel ca şi CEJ, CAJ a citat precedente sau practici ale altor instituţii. Această gamă largă de surse din care se citează, câştigă puncte pentru chestiunea universalizării raţionamentlui legal: tribunalele, inclusiv CAJ, tind să îşi asume legitimitatea precedentelor din alte sisteme. Pentru început, contextul pentru abordarea CAJ este creat privind la Curtea de Justiţie a Americii Centrale (în continuare CJAC), ca prima curte internaţională modernă şi prima asemenea curte din America de Sud. Convenţiile încheiate în cadrul Conferinţei Central-Americane de Pace din Washington care a urmat după conflictul dintre Honduras şi Nicaragua au reprezentat baza unei Uniuni Federale a Americii Centrale. Detaliile funcţionării CJAC sunt stabilite în Convenţia pentru Înfiinţarea unei CJAC din 1907, Curte care este desemnată reprezentantă a conştiinţei Americii Centrale, iar deciziile acesteia vor fi luate ținând cont atât de administraţia statelor, cât şi de cetăţeni. Judecătorii sunt numiţi de legislativul fiecărui stat membru.

CJAC avea o jurisdicţie foarte întinsă, frapantă pentru măsura pe care avea să o aibă în secolul XX. Statele erau obligate să înainteze Curţii toate neînţelegerile sau întrebările care ar putea apărea între ele, indiferent de originea acestora, în cazul în care Departamentul de Relaţii Internaţionale nu reuşea să ajungă la o înţelegere. Tribunalului i s-a dat de asemenea jurisdicţie asupra problemelor care implică guvernele, astfel încât ar putea audia cazuri în care sunt implicaţi: membri ai statelor din Uniune şi propriile Guverne; state membre ale Uniunii Americii Centrale; guvernul unei ţări membre a Uniunii şi un stat terţ; acţiuni demarate chiar de Curte, datorită unei clauze opţionale, acceptate de 4 dintre cele 5 state membre, care îi oferă CJAC posibilitatea de a-şi stabili singură aria de competenţă şi jurisdicţia.

În prima parte a existenţei sale, CJAC a reuşit să soluţioneze doar 2 din 10 proceduri iniţiate: Honduras vs. Guatemala şi El Salvador din 1908 şi Diaz vs. Guatemala din 1909. Traducerile engleze au dezvăluit că în hotărârile sale, CJAC a folosite principiile de interpretare valabile în dreptul internaţional, aşa cum a fost reflectat mai târziu în Convenţia de la Viena în ceea ce priveşte dreptul tratatelor, care stabilesc mai întâi textul şi apoi obiectul şi scopul unei dispoziţii ca bază pentru interpretare.

În Honduras vs Guatemala, CJAC a motivat verdictul făcând trimitere la felul în care regulile internaţionale ar trebui să fie interpretate, indicând o abordare sistematică şi care acţionează pe cale de consecinţă, dar având grijă ca formularea să fie în concordanţă cu ideile de bază. Aşa cum justifică adesea UE şi instituţiile sale, asigurarea păcii a fost raţionamentul central şi în cazul reglementărilor stabilite de CJAC. CJAC trebuia să îşi supună hotărârile, în fiecare caz, regulilor stabilite de acorduri, iar în lipsa acestora, preceptelor legii naţiunilor.

CJAC a fost desfiinţată în 1917 şi a fost reînfiinţată abia în 1992, ca parte a cadrului instituţional al integrării regionale în America Centrală, după semnarea Protocolul de la Tegucigalpa. Noua jurisdicţie a CJAC cuprinde: disputele între statele membre sau între un stat membru şi un stat care nu este membru, dar acceptă jurisdicţia Curţii; disputele între state şi orice persoană fizică sau juridică rezidentă a oricărui stat membru; disputele în legătură cu procesul de integrare apărute între organele SICA şi statele membre sau persoane fizice ori juridice. CJAC este caracterizată de puternice trăsături supranaţionale. Funcţionează ca un organ consultativ permanent pentru Curţile Supreme din regiune şi poate, la cererea uneia dintre părţi, să asiste disputele dintre organele constituţionale şi statele membre.

Acest model jurisdicţional este foarte asemănător şi cu cel de la CAJ şi CEJ, dar este mai cuprinzător în două privinţe: poate asista dispute între state terţe şi poate chiar reclama conflicte constituţionale la nivel naţional, dovada că are aceeaşi jurisdicţie pe care o avea prima CJAC.

Legătura curţilor naţionale cu o curte supranaţională este trasătura-cheie care duce la eficacitatea acesteia din urmă: curţile naţionale, dacă sunt dispuse să coopereze, au capacitatea să îşi învestească autoritatea legală în executarea legii supranaţionale, acţionând ca reprezentant al hotărârilor internaţionale. Acest lucru se întâmplă prin intermediul sistemului de referinţă preliminar în UE. Această particularitate procedurală poate fi legată de noţiunea de universalizare a raţionamentului legal. Are sens doar dacă instanţele naţionale sunt dispuse să aplice hotărârile supranaţionale şi dacă acestea sunt legitime prin raţionament şi interpretare în raport cu standardele naţionale.

CAJ a început să funcţioneze abia în 1984, la 10 ani după ce Comunitatea Andină a fost creată. Deoarece prima dată CJAC a existat pentru o perioadă destul de scurtă, nu a avut şansa să dezvolte un organism important de jurisprudenţă, de aceea CEJ a devenit un model mai bun în ceea ce priveşte punctul de referinţă pentru curţile mai noi, implicit pentru CAJ. Contextul blocurilor de integrare este mai puţin dramatic în America de Sud decât în Europa, dat fiind faptul că cele două Războaie Mondiale au izbucnit aici. Cu toate acestea, ideea de menţinere a păcii prin integrare aparţine primei CJAC, una din cele două hotărâri pronunţate ale sale fiind chiar în privinţa acestei probleme.

CEJ este considerată influentă datorită: superiorităţii politice tradiţionale a Europei, relativului avans economic al UE şi al pieţei sale interne, pentru care CEJ este văzută ca un garant, gradului de sprijin acordat de elită, inclusiv din mediul academic, pentru integrarea europeană. Structura şi jurisdicţia CEJ au fost copiate, dar nu în toate aspectele.

Jurisdicţia şi procedurile  Curţii Andine de Justiţie

Procedura jurisdicţională a CAJ este foarte similară cu cea a CEJ, însă modelul de practică nu a fost întotdeauna acelaşi- în special în legătură cu procedura de referinţă preliminară. Jurisdicţia CAJ cuprinde:

– acţiuni în anulare – în ceea ce priveşte deciziile uneia dintre instituţiile CA, iniţiate de către statele membre, (dar numai în cazul în care Curtea nu a aprobat decizia), de către una dintre instituţii sau particulari, în cazul în care aceste decizii le afectează drepturile sau interesele legitime.

– acţiuni în neîndeplinirea obligaţiilor împotriva statelor membre, care pot fi reclamate de alt stat membru sau de Secretariatul General, la fel ca şi în UE, – aici Secretariatul General este echivalentul Comisiei Europene, dar, spre deosebire de UE, acţiunile de neconformitate pot fi reclamate direct în faţa Curţii Andine, nu trebuie iniţiate întâi la Tribunalele naţionale.

– trimiteri preliminare ale curţilor naţionale.

La CAJ nu există Avocat General. La CEJ, o pledoarie detaliată a Avocatului General poate influenţa hotărârea CEJ. Astfel, absenţa acestuia pune mai mult accent pe necesitatea justificării hotărârilor de către CAJ.

În 1980, Comisia de la Cartagena a declarat forţa deplină a următoarelor concepte: sistemul legal al Înţelegerii de la Cartagena este identitate şi autonomie, este drept comun şi este parte din legea naţională; legea acordului prevalează în cadrul competenţelor sale, cu privire la standardele naţionale, fără să se poată opune măsurilor sau actelor unilaterale ale statelor membre; deciziile care implică obligaţii pentru statele membre devin efective la data indicată sau la data Actului Final al întâlnirii respective. În consecinţă, aceste decizii au caracter obligatoriu şi sunt executorii de la data pronunţării. Astfel, raţionamentul juridic al CAJ poate fi legat de reglementările legale, democraţie şi separaţia puterilor, deşi la acesta din urmă nu se face referire prin tratat. Metoda favorită de interpretare este cea funcţională ca metodă sistematică şi teleologică-metoda teleologică dobândeşte o semnificaţie specială în dreptul şi legislaţia comunitară ca normă pentru atingerea unui obiectiv comun, fiind cea mai potrivită pentru natura deciziei preliminare, ţinând seama de „obiectul şi scopul” legii care, în cele din urmă, este procesul de integrare a subregiunii andine, scopul din spatele semnarii Acordului de la Cartagena.

Mai departe, vom face referire la contextul specific al hotărârilor preliminare ale CAJ. În acest tip de procedură, la fel ca şi in UE, Curtea nu trebuie să dea o sentinţă în legătură cu faptele, iar acest lucru indică o evaluare mai generală. În comparaţie cu CEJ, CAJ este mai puţin radicală în practică şi mai tradiţională în referinţa la text şi/sau intenţie.

În cea de-a doua acţiune pe care a soluţionat-o, CAJ a legat supremaţia însăşi de o metodă universală a raţionamentului juridic. Cu alte cuvinte, standardul intern nu este aplicabil, în beneficiul legislaţiei comunitare. Această declaraţie a fost făcută în mod repetat de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în concordanţă cu spiritul standardelor de integrare andine. Îngrădirea standardului naţional ca urmare a aplicării principiului preferenţial este deosebit de clară în cazul în care legea ulterioară trebuie să prevaleze asupra celei dintâi, în conformitate cu principiile universale de drept – ceea ce este tocmai legislaţia Comunităţii. Aceasta poate fi înţeleasă la nivel formal ca aplicarea în cazul unui conflict a legii superioare. Conflictul normativ este o caracteristică inevitabilă a oricărui sistem legal în care două norme contradictorii nu pot fi menţinute. La nivel formal, nu este nimic neobişnuit în legătură cu abordarea CAJ,  deoarece este inevitabil: fie legislaţia naţională, fie cea a Comunităţii trebuie să prevaleze.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, citată mai sus, a afirmat supremaţia absolută a dreptului european asupra celui intern, afirmaţie care se dovedeşte a fi aplicabilă în sistemul juridic al integrării andine. Protocolul de la Trujillo a dat Consiliului Miniştrilor de Externe responsabilitatea directă de a a se ocupa de relaţiile externe ale CA. Acesta este cu siguranţă un sector în care CAJ a fost mai precaută decât CEJ.

În cadrul primei acţiuni soluţionate, CAJ a afirmat superioritatea normativă a acordurilor din Comunitatea Andină încheiate de Consiliul Miniştrilor de Externe asupra acordurilor internaţionale contrare. A fost prima hotărâre în care CAJ a clarificat relaţia dintre Comunitatea Andină şi sistemul juridic internaţional. CAJ descrie procesul integrarii andine ca fiind un exerciţiu de delegare a suveranităţii, mai degrabă decât o limitare a ei, fiind oarecum în contrast cu retorica CEJ pentru care procesul integraţionist este un transfer permanent de suveranitate.

Anumite puncte de comparaţie şi de diferenţă de abordare între CEJ şi CAJ au fost identificate în discuţia de mai sus. CEJ a avut un rol-cheie în derularea integrării europene, prin crearea doctrinelor cu efect direct (sau cu efect indirect), supremaţie, prin paralelismul şi preempţiunea în relaţiile externe, abordarea expansivă a competenţelor Comunităţii (acum a Uniunii), precum şi prin dezvoltarea drepturilor omului, ca principii generale ale dreptului comunitar (în prezent al Uniunii).

CEJ funcţionează acum ca „instanţă constituţională” pentru UE şi, într-adevăr, „constituţionalizarea” a acţionat ca o paradigmă pentru legitimarea rolului Curţii în ultimele decenii. De la început, CEJ a pus accentul pe „interpretarea sistematică”, deşi jurisprudenţa sa a devenit mai radicală în anii 1960. Interpretarea sistematică este citată foarte des în metodologia CEJ sub forma „meta-teleologiei”, adică interpretarea teleologică la cel mai înalt nivel de abstracţie a scopului, şi anume ideea cea mai apropiată Uniunii (nu interpretarea teleologică mai modestă a reglementării statutului, la nivel naţional).

Fiecare dispoziţie de drept comunitar trebuie să fie plasată în contextul său şi interpretată în lumina dispoziţiilor dreptului comunitar în ansamblul său, ţinând cont de obiectivele acestuia şi de nivelul de evoluţie al acestuia la data la care dispoziţia în cauză intră în vigoare. Acest pasaj evocă interpretarea evolutivă şi nu istorică, precum şi meta-teleologia. Bobbio a recunoscut problema hiper-integrarii în privinţa căreia CEJ acceptă cel mai uşor critici: toată lumea a înţeles că dintre diferitele metode de interpretare, recurgerea la spiritul sistemului de principii generale de drept este cea care urmează să fie utilizată mai rar şi mai prudent, din moment ce aceasta este metoda interpretativă cea mai vulnerabilă la preferinţele personale şi ideologia judecătorului.

Prin comparaţie, deşi CAJ a citat jurisprudenţa CEJ şi a aprobat o abordare teleologică sau sistemică a interpretării, aceasta a fost, fără îndoială, mult mai modestă. Ea nu a dezvoltat doctrine care să fie cuprinse în textul tratatelor sau care au putut fi atribuite în mod rezonabil statelor membre. A făcut referire în mod expres la travaux préparatoires  ale Acordului de la Cartagena, nu a încercat să îşi contureze propria metodă şi nici nu a formulat vreo contradicţie cu principiile universale de interpretare. Dimpotrivă, acesta a invocat în mod explicit ideea de principii universale. Deşi CAJ a afirmat superioritatea normativă a acordurilor externe ale Consiliului Miniştrilor de Externe asupra altor tratate de drept internaţional, nu a încercat să modeleze competenţele externe ale Comunităţii Andine, comparativ cu rolul fundamental jucat de CEJ în transferul puterii externe a UE, prin doctrinele sale de paralelism şi preempţiune a competenţei statelor membre.

În concluzie, există o asemănare superficială de abordare între CAJ şi CEJ, dar există diferenţe substanţiale. CAJ are tendinţa de a fi mai explicită şi nu pledează pentru specificitatea sistemului andin în aceeaşi măsură şi se pare să accepte universalizarea de interpretare. Pe de altă parte, la fel ca CEJ, nu articulează problema nivelurilor de generalitate sau motivele de fond pentru diferite metode de interpretare. Este probabil ca influenţele în diferite blocuri de integrare regională să devină o trăsătură mai puternică a practicii judiciare internaţionale. Aceasta este un domeniu în dezvoltare şi reprezintă doar o mică probă, deşi calitativ foarte importantă, a jurisprudenţei CAJ. Ideea principiilor universale de interpretare, articulate în jurisprudenţa CAJ, este unul din punctele importante ale bazei normative ale raţionamentului juridic, care nu pot fi discutate numai prin referire la practica actuală a unei anumite instanţe. Domeniile cele mai importante care ar trebui abordate în viitor includ coerenţa pe care o dovedeşte CAJ în articularea metodelor sale, abordarea sa în ceea ce priveşte „lex specialis” şi „lex generalis”, şi întelegerea lacunelor pe care le are. CAJ a fost, fără îndoială, influenţată de CEJ, dar nu este atât de radicală în practică şi practica sa este puternic înrădăcinată în metodele acceptate pe scară largă, mai degrabă decât să fie legată de abordarea meta-teleologică. Acest lucru a fost recunoscut implicit în 2015 de către Preşedintele CAJ, spunând că în viitor Curtea va încerca să fie mai inovativă. O trăsătură-cheie a blocurilor de integrare regională este determinată de cât de mare va fi influenţa CEJ asupra lor şi cât de inovative se vor dovedi în final instanţele naţionale ale statelor membre ale Uniunii. De asemenea, de foarte mare importanţă va fi măsura în care inovaţia nu se va lovi de o reacţie negativă din partea audienţei curţilor respective – în special este vorba despre guvernele statelor membre şi comunităţile juridice naţionale.

*Articolul integral poate fi accesat aici.

Diana Brânză, sursa JURIDICE.RO

Posted in Note.