C-104/17, Cali Esprou – Revista Afaceri juridice europene
Skip to content


C-104/17, Cali Esprou

Curtea de Apel Pitesti a formulat o noua trimitere preliminara, inregistrata la Curtea de Justitie a Uniunii Europene - C-104/17, Cali Esprou:

Art.15 din Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 20.12.1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje poate fi interpretată în sensul că se opune adoptării unei reglementări într-un stat membru al Uniunii Europene, care instituie o contribuţie pentru operatorul economic, care introduce pe piaţa internă mărfuri ambalate şi ambalaje, dar care nu intervine asupra mărfurilor sau ambalajelor în niciun mod, ci le înstrăinează în aceeaşi formă către un agent economic, care la rândul său le înstrăinează către consumatorul final, contribuţie al cărei cuantum se stabileşte per kg, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare?

 

I.1. Instanta nationala – Curtea de Apel Pitesti

I.2. Stadiul procesual – recurs

I.3. Initiativa trimiterii – reclamanta

II. Întrebarile preliminare publicate in JO

OJ C 168 from 29.05.2017, p.22

III. Incidente procedurale si pledoarii la Curtea de Justitie

IV. Prezentarea Concluziilor Avocatului General

V.  Pronuntarea Curtii de Justitie prin hotararea preliminara sau ordonanta (motivata)

Hotararea Curtii din 15 martie 2018 in cauza C-104/17, Cali Esprou

Articolul 15 din Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje și principiul denumit „poluatorul plătește” pe care îl pune în aplicare nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care impune o contribuție unui agent economic care nu intervine asupra ambalajelor pe care le introduce pe piață, calculată în funcție de diferența de greutate dintre, pe de o parte, cantitatea de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare energetică și de valorificare prin reciclare și, pe de altă parte, cantitatea de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau reciclate.

VI. Hotararea pronuntata de catre instanta nationala dupa hotararea preliminara

VII. Bibliografie

 

 

Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susţinut de JURIDICE.ro.

:: sursa: IADUER – un proiect CSDEARDAE şi FJR

Dialog & forum Drept si afaceri europene in Romania

Lista trimiterilor preliminare din Romania, inregistrate la CJUE

România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

AFACERI JURIDICE EUROPENE – ARHIVA

Posted in Procedura trimiterii preliminare.