27 noiembrie 2017 – Dezbaterea GDPR. Un plan, doua planuri, 3D – Revista Afaceri juridice europene
Skip to content


27 noiembrie 2017 – Dezbaterea GDPR. Un plan, doua planuri, 3D

Dezbaterea GDPR. Un plan, doua planuri, 3D

27 noiembrie 2017, ora 18.00

ARDAE – Asociaţia română de drept şi afaceri europene, împreună cu Masteratul Negocierea Conflictelor şi Diplomaţie Economică şi în parteneriat cu Centrul pentru protecţia datelor personale din cadrul Universității Petru Maior  vă invită luni, 27 noiembrie 2017, la dezbaterea cu tema Dezbaterea GDPR. Un plan, două planuri, 3D”, la care, alături de invitaţii: dr. Irina Alexe, conf. univ. dr. Nicolae-Dragos Ploesteanu, drd. Dorin Schiopu, Crina Veres și Alexandru Georgescu vor participa şi profesionisti din domeniul protecţiei datelor personale, avându-i ca moderatori pe prof. univ. dr. Daniel-Mihail SANDRU şi prof. univ. dr. Dragos RĂDULESCU (mediator).

Dezbaterea cu tema Dezbaterea GDPR. Un plan, două planuri, 3D va avea loc la ora 17,45 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, etaj 2, sala 130, fiind urmată de discuţii libere.

 

Agenda evenimentului cuprinde:

ora 17,50-18,00 înregistrarea participanţilor

ora 18,00-18,15 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor

ora 18,50-19,30 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere

ora 19,30-20,00 concluzii

ora 20,00 închiderea lucrărilor.

Se oferă diplome de participare.

 

Parteneri mediahttp://www.ardae.ro/?p=3480 ,  www.mediereaturistica.ro/, iaduer.ro

 

Detalii suplimentare şi înscriere adresa ardae2007@gmail.com

 

UPDATE ARDAE.ro

Locul desfasurarii evenimentului: UCDC – Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

 

eveniment.facebook

Blog Afaceri juridice europene

Posted in Evenimente.