Proiect de cercetare Academia Română: „Consolidarea convergenței economice și monetare a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar” – Revista Afaceri juridice europene
Skip to content


Proiect de cercetare Academia Română: „Consolidarea convergenței economice și monetare a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar”

 

 

ACADEMIA ROMȂNĂ, mereu în serviciul naţiunii, lansează proiectul de interes naţional, aprobat de Biroul Prezidiului în data de 20 martie 2018 :

CONSOLIDAREA CONVERGENŢEI ECONOMICE ŞI MONETARE A ROMȂNIEI CU UNIUNEA EUROPEANĂ – UN DEMERS NECESAR

 

Academia Română, prin institutele sale de cercetare şi echipele de studii academice de profil, a contribuit la realizarea strategiilor esențiale- Schița privind trecerea la economia de piaţă (1990), Strategia de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995) şi Strategia naţională de dezvoltare a României pe termen mediu (2000), document important pentru negocierea protocolului de aderare a României la UE (2000)- pentru destinul postdecembrist al României, vizând reformarea economiei și integrarea economică în Uniunea Europeană.

Prin participarea activă ȋn cadrul exerciţiilor de planificare strategică ale parcursului ţării, care s-au finalizat printr-un consens politic şi social-naţional, Academia Română şi-a exprimat, o dată în plus, ataşamentul şi angajamentul de a fi întotdeauna în serviciul naţiunii. Se poate afirma că, şi datorită acestor contribuţii, România este în prezent parte contractantă ca țară membră cu drepturi depline la cel mai grandios proiect politic european, Uniunea Europeană.

Experiența a demonstrat că fundamentul oricărui demers ȋl reprezintă o profundă cunoaștere a realităților, atȃt prin analize și cercetări academice, cȃt și prin dezbateri largi cu toți actorii implicați, pași esențiali pentru consensualizarea unui plan de acțiune cu obiective generale și specifice, precum și cu etape de implementare specifice.

Date fiind consecinţele şi lecţiile crizei financiare internaționale, Uniunea Europeană se află în prezent într-un amplu program de reformare care urmărește atȃt consolidarea creșterii economice, cȃt și continuarea construcției complexe a Uniunii Economice și Monetare. România, în calitate de stat membru cu drepturi depline al UE, este chemată să ȋși exprime opţiunea oficială clară pentru viitorul construcţiei europene, astfel ȋncȃt interesele ei naţionale să fie cât mai bine reprezentate şi protejate. Fundamentele respectivei reforme se regsesc în documente de poziţie, iar elaborarea scenariilor cu privire la viitorul Uniunii Europene și, implicit al Romȃniei, ca stat membru cu drepturi depline, se află şi în analiza institutelor de cercetare de profil ale Academiei Române.

În noul context geopolitic european și avȃnd ȋn vedere importanța reformării UE asupra fiecărui stat membru ȋn parte, Academia Română consideră că este necesar să se implice în sprijinirea autorităților pentru ca deciziile adoptate de acestea să aducă România cât mai aproape de zona euro, ca o garanţie a concretizrii obiectivelor sociale, economice şi de securitate comune ale statelor membre ale UE.

Academia Română consideră că expertiza institutelor sale de cercetare este potrivită pentru promovarea intereselor României în procesul de reformare a UE, obiectivul fiind viitorul zonei euro, pilon de bază al construcției Uniunii Economice și Monetare. Implicarea şi concentrarea resurselor ştiinţifice academice către atingerea acestui obiectiv stau la baza stabilirii unui nou proiect de interes naţional, respectiv: „Consolidarea convergentei economice și monetare a Romȃniei cu statele membre ale Uniunii Europene – Un demers necesar”.

Coordonarea dezbaterilor şi a lucrărilor generatoare de sinteze pe probleme specifice şi a variantelor de soluţii este încredinţată Institutului de Economie Mondială, unitate componentă a Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, care va urmări întregul proces al elaborării proiectului.

Derularea şi tematica proiectului „Consolidarea convergentei economice și monetare a Romȃniei cu statele membre ale Uniunii Europene– Un demers necesar” vor reliefa interesul naţional în concordanță cu etapele de parcurs ale reformei Uniunii Economice şi Monetare.

SURSA http://www.acad.ro/com2018/doc/d0320-lansareProiectAR.pdf

Blog Afaceri Juridice Europene

JURIDICE.ro

Posted in Varia.

Tagged with .