Skip to content


C-81/19, Banca Transilvania, pendinte. Trimitere formulata de Curtea de Apel Cluj

 

Trimiterea formulata de Curtea de Apel Cluj – inregistrata la Curtea de Justitie C-81/19, Banca Transilvania – are urmatoarele intrebari preliminare:

 

1. Art.1 pct. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul în care nu se opune ca o clauză contractuală care preia o normă supletivă de la care părţile puteau deroga, dar în concret nu au derogat pentru că nu a existat nicio negociere asupra ei, aşa cum este în cazul concret analizat clauza care impune restituirea creditului în aceeaşi monedă străină în care creditul a fost acordat, să fie analizată din perspectiva caracterului abuziv?
2. În contextul în care, la acordarea creditului în monedă străină, consumatorului nu i-au fost prezentate calcule/predicţii cu privire la impactul economic pe care o eventuală fluctuaţie a cursului de schimb îl va avea cu privire la obligaţiile totale de plată din contract, se poate susţine cu temei că o astfel de clauză, de preluare în întregime a riscului valutar de către consumator (în temeiul principiului nominalismului), este clară şi inteligibilă şi că profesionistul/banca şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţia de informare a cocontractantului său, în condiţiile în care gradul maxim de îndatorare al consumatorilor impus de către banca Națională a României a fost calculat prin raportare la cursul de schimb de la data acordării creditului?
3. Directiva nr. 93/13/CEE şi jurisprudenţa dezvoltată în baza ei, precum şi principiul efectivităţii, se opun ca, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze privind suportarea riscului valutar, contractul să continue nemodificat? Care ar fi modificarea posibilă pentru înlăturarea clauzei abuzive şi respectarea principiului efectivităţii?

 

****

 

I.1. Instanta nationala –

I.2. Stadiul procesual –

I.3. Initiativa trimiterii –

II. Întrebarile preliminare publicate in JO

III. Incidente procedurale si pledoarii la Curtea de Justitie

IV. Prezentarea Concluziilor Avocatului General

V.  Pronuntarea Curtii de Justitie prin hotararea preliminara sau ordonanta (motivata)

VI. Hotararea pronuntata de catre instanta nationala dupa hotararea preliminara

VII. Bibliografie

 

 

****

 

Lista trimiterilor preliminare din Romania, inregistrate la CJUE

România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

AFACERI JURIDICE EUROPENE – ARHIVA

Dialog & forum Drept si afaceri europene in Romania

 

Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susţinut de JURIDICE.ro.

:: sursa: IADUER – un proiect CSDEARDAE şi FJR

Posted in Procedura trimiterii preliminare.